Betaserc

Betahistina pentru boala Meniere si ameteala

Betahistina este un medicament utilizat in tratamentul bolii Meniere si al altor sindroame vertiginoase periferice. Actionand ca agonist al receptorilor histaminici H1 la nivel vestibular si antagonist al receptorilor H3 presinaptici, betahistina imbunatateste microcirculatia la nivelul urechii interne si reduce frecventa si severitatea crizelor de vertij. Este indicata pentru ameliorarea simptomelor caracteristice bolii Meniere: vertij, tinitus, pierderea auzului fluctuanta si senzatia de plenitudine auriculara.

Mecanism si beneficii

Principalul beneficiu al betahistinei este reducerea frecventei si severitatii episoadelor de vertij la pacientii cu boala Meniere sau hidrops endolimfatic. Tratamentul regulat pe termen lung duce la reducerea atacurilor invalidante de vertij, ameliorarea tinitusului si stabilizarea auzului. Betahistina nu este un tratament pentru vertijul pozitional paroxistic benign (VPPB), care are alta origine si alt tratament specific.

Utilizarea Betaserc

Betaserc se administreaza oral sub forma de tablete si poate fi luat cu sau fara mancare. Tabletele trebuie inghitite intregi cu un pahar cu apa. Luati medicamentul la aceeasi ora in fiecare zi pentru rezultate optime.

Durata tratamentului

Durata tratamentului este stabilita de medicul dumneavoastra in functie de raspunsul terapeutic. De obicei este necesara o perioada mai lunga de tratament de cateva luni inainte de a observa o ameliorare clara a simptomelor de vertij.

Doza uzuala de betahistina la adulti este de 8 pana la 16 mg administrata de trei ori pe zi in timpul meselor, pentru a reduce efectele adverse gastrointestinale. Doza zilnica totala variaza intre 24 mg si 48 mg, in functie de raspunsul clinic si tolerabilitatea individuala. Unii pacienti pot beneficia de o schema simplificata de 24 mg administrata de doua ori pe zi, cu aceeasi eficacitate totala.

Raspunsul la tratament poate fi observat dupa mai multe saptamani de administrare regulata, iar evaluarea completa a eficacitatii necesita de obicei 3 pana la 6 luni. La pacientii varstnici nu este necesara ajustarea dozei de rutina, dar monitorizarea tolerabilitatii este recomandata. In insuficienta renala usoara sau moderata nu sunt necesare ajustari de doza; in cazul insuficientei hepatice, prudenta este recomandata din cauza datelor limitate. Copiii si adolescentii sub 18 ani nu trebuie tratati cu betahistina din cauza datelor insuficiente de siguranta si eficacitate.

Efecte adverse frecvente

Betahistina este in general bine tolerata. Cele mai frecvente efecte adverse sunt gastrointestinale: greata, dispepsie, dureri abdominale si, mai rar, varsaturi, care apar in special la administrarea pe stomacul gol. Administrarea impreuna cu alimentele reduce semnificativ frecventa si intensitatea acestor simptome. Cefaleea este un alt efect advers raportat cu regularitate, in special la inceputul tratamentului, si tinde sa se amelioreze odata cu continuarea terapiei.

Efecte adverse mai rare si reactii de hipersensibilitate

Reactiile de hipersensibilitate, inclusiv urticaria, pruritul, angioedemul si, extrem de rar, socul anafilactic, au fost raportate in cazuri izolate si necesita intreruperea imediata a tratamentului si ingrijire medicala de urgenta. Betahistina poate agrava simptomele la pacientii cu astm bronsic sau cu ulcer peptic activ. Nu au fost raportate efecte adverse cardiace sau neurologice semnificative in utilizarea terapeutica normala.

Betahistina trebuie utilizata cu precautie la pacientii cu astm bronsic, deoarece poate precipita bronhospasmul prin mecanism histaminergic la persoanele susceptibile, in special la doze mai mari. Pacientii cu astm trebuie monitorizati atent la initierea tratamentului si sfatuiti sa raporteze orice agravare a simptomelor respiratorii.

Ulcerul peptic activ sau antecedentele de ulcer gastroduodenal necesita prudenta, intrucat stimularea receptorilor histaminici poate creste secretia de acid gastric si poate agrava leziunile mucoasei. Pacientii cu feocromocitom nu trebuie sa utilizeze betahistina, deoarece medicamentul poate declansa o criza hipertensiva prin stimularea eliberarii de catecolamine din tumora suprarenaliana. Sarcina si alaptarea nu sunt recomandate in absenta evaluarii medicale, datele de siguranta fiind limitate.

Betahistina este contraindicata la pacientii cu feocromocitom, o tumora a medularei suprarenale care secreta catecolamine in exces. Betahistina poate stimula eliberarea de catecolamine din aceasta tumora, precipitand crize hipertensive severe, potential letale, cu cefalee intensa, transpiratii profuze, palpitatii si crestere brusca a tensiunii arteriale.

Hipersensibilitatea cunoscuta la betahistina sau la oricare dintre excipientii produsului reprezinta o contraindicatie absoluta. Pacientii cu antecedente documentate de reactii alergice la betahistina, inclusiv urticarie, angioedem sau anafilaxie, nu trebuie sa mai utilizeze acest medicament sub nicio forma.

Desi nu reprezinta o contraindicatie absoluta in toate ghidurile, betahistina trebuie evitata sau utilizata cu prudenta maxima la pacientii cu astm bronsic sever sau insuficient controlat, din cauza potentialului de bronhospasm. De asemenea, ulcerul peptic activ in evolutie constituie o contraindicatie relativa importanta, care trebuie luata in considerare inainte de initierea terapiei. La copiii si adolescentii sub 18 ani, betahistina nu este recomandata din lipsa datelor de siguranta si eficacitate in aceasta categorie de varsta.