Clindamicină

Clindamicina este un antibiotic din clasa lincosamidelor, utilizat pentru tratamentul infectiilor bacteriene grave cauzate de bacterii gram-pozitive si anaerobe. Este disponibila sub forma orala, injectabila si topica.

Mecanism de actiune

Clindamicina inhiba sinteza proteica bacteriana prin legarea de subunitatea ribozomala 50S. La concentratii terapeutice are efect bacteriostatic, dar la concentratii ridicate poate fi bactericida impotriva anumitor specii. Are o penetrare tisulara excelenta, inclusiv in oase, ceea ce o face deosebit de utila in osteomielita.

Indicatii principale

Clindamicina este prescrisa pentru infectii ale pielii si tesuturilor moi, infectii intraabdominale (in combinatie cu alte antibiotice), infectii pelvine, osteomielita, infectii dentare grave si ca alternativa la penicilina la pacientii alergici. Sub forma topica, este utilizata pe scara larga in tratamentul acneei.

Administrare orala

Luati capsulele cu un pahar plin de apa, cu sau fara alimente. Administrarea cu alimente sau un pahar mare de apa reduce riscul de iritatie esofagiana. Nu va culcati imediat dupa administrare.

Forma topica pentru acnee

Pentru acnee, aplicati un strat subtire de gel sau solutie pe zonele afectate, de obicei de doua ori pe zi, dupa curatarea pielii. Evitati contactul cu ochii, gura si mucoasele.

Clindamicina oral se administreaza la adulti in doze de 150-450 mg de patru ori pe zi, la intervale de 6 ore, in functie de severitatea infectiei. Doza maxima orala este de 1800 mg pe zi. Tratamentul se continua de obicei 7-14 zile pentru infectiile comune si mai mult (4-6 saptamani) pentru infectii profunde sau osteomielita.

Pentru utilizarea topica in acnee (solutie sau gel 1%), se aplica de doua ori pe zi pe zona afectata. Durata tratamentului topic nu trebuie sa depaseasca 12 saptamani fara reevaluare medicala, din cauza riscului de rezistenta la C. difficile si selectiei de germeni rezistenti.

La pacientii cu insuficienta hepatica severa, doza trebuie redusa si monitorizata. La pacientii cu insuficienta renala severa, de obicei nu este necesara reducerea dozei. Clindamicina se ia cu un pahar plin de apa pentru a preveni esofagita.

Efecte adverse frecvente

Cele mai obisnuite reactii adverse sunt gastrointestinale: diaree (frecventa la 10-30% dintre pacienti), greata, varsaturi si dureri abdominale. Forma topica poate cauza uscaciune, descuamare sau iritatie locala.

Colita cu Clostridioides difficile

Cel mai important risc este colita asociata cu Clostridioides difficile, o complicatie potentail grava care se manifesta prin diaree severa, apoasa, adesea cu sange si mucus. Aceasta poate aparea in timpul sau chiar la cateva saptamani dupa terminarea tratamentului.

Colita cu C. difficile

Daca dezvoltati diaree severa, apoasa sau cu sange in timpul sau dupa tratamentul cu clindamicina, contactati imediat medicul. Nu luati medicamente antidiareice (loperamid) fara indicatia medicului, deoarece pot agrava colita cu C. difficile.

Iritatie esofagiana

Luati capsulele cu un pahar mare de apa si nu va culcati cel putin 30 de minute dupa administrare. Capsulele pot cauza ulceratii esofagiene daca raman blocate in esofag.

Clindamicina este contraindicata la pacientii cu hipersensibilitate la clindamicina sau la lincomicina, antibiotice inrudite structural. Reactiile alergice, inclusiv anafilaxia si reactii cutanate severe (sindrom Stevens-Johnson, necroliza toxica epidermica), au fost raportate.

Antecedentele de colita asociata antibioticelor (colita pseudomembranoasa cauzata de Clostridium difficile) reprezinta o contraindicatie importanta, deoarece clindamicina este unul dintre antibioticele cel mai frecvent implicate in precipitarea acestei complicatii. Daca diareea severa, cu mucus sau sange, apare in cursul sau dupa tratament, trebuie suspectat C. difficile si tratamentul intrerupt imediat.

La pacientii cu miastenie gravis, clindamicina trebuie evitata sau utilizata cu extrema precautie, deoarece poate potenta blocul neuromuscular. Nu se administreaza ca injectie rapida intravenoasa (risc de stop cardiac), ci numai ca perfuzie lenta.