Efectele secundare ale candesartanului: ghid complet

Candesartanul face parte din clasa blocantelor receptorilor de angiotensină II (BRA, cunoscute și ca „sartani").

Angiotensina II este un hormon care contractă vasele de sânge și stimulează retenția de sodiu și apă, crescând astfel tensiunea arterială.

Candesartanul blochează receptorii AT1 asupra cărora acționează acest hormon, ceea ce duce la relaxarea vaselor și la scăderea tensiunii.

În România, candesartanul este autorizat pentru:

• hipertensiunea arterială la adulți și la copii peste 6 ani
• insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție redusă, la adulți, de regulă în asociere cu alte tratamente

Medicamentul se administrează o dată pe zi, cu sau fără alimente, iar dozele uzuale la adulți sunt de 8-32 mg în hipertensiune.

Efectul maxim asupra tensiunii se instalează în aproximativ patru săptămâni de la începerea tratamentului sau de la modificarea dozei.

Candesartanul se eliberează numai pe bază de rețetă, iar tratamentul este inițiat și supravegheat de medic.

Informațiile complete despre reacțiile adverse se găsesc în prospect și în rezumatul caracteristicilor produsului (RCP), disponibil prin ANMDMR.

Profilul de siguranță al sartanilor este bine documentat: în studiile clinice, frecvența generală a efectelor adverse la candesartan a fost apropiată de cea observată la placebo, ceea ce îl face una dintre clasele de antihipertensive cel mai bine tolerate.

Cele mai des întâlnite reacții adverse ale candesartanului sunt, conform RCP, următoarele (frecvență „frecvente", adică la până la 1 din 10 pacienți):

• amețeli și senzație de cap ușor - mai ales la ridicarea bruscă în picioare
• hipotensiune arterială - tensiune prea mică, resimțită ca slăbiciune sau vedere încețoșată
• cefalee (durere de cap), de regulă tranzitorie
• infecții respiratorii - au fost raportate mai frecvent în studii, fără o relație cauzală clară
• la pacienții cu insuficiență cardiacă: creșteri ale creatininei și ale potasiului seric

Amețelile apar cel mai des în primele zile sau săptămâni de tratament, când organismul se adaptează la o tensiune mai mică, precum și după creșterea dozei.

Riscul este mai mare dacă ești deshidratat, iei diuretice sau ai avut vărsături ori diaree recent.

Câteva măsuri simple reduc disconfortul:

• ridică-te încet din pat sau de pe scaun, în două etape
• bea suficiente lichide, mai ales pe vreme caldă
• evită alcoolul în primele săptămâni, pentru că accentuează scăderea tensiunii
• măsoară-ți tensiunea acasă și notează valorile pentru consultații

La majoritatea pacienților, aceste simptome se atenuează pe măsură ce tratamentul continuă.

Dacă amețelile persistă peste câteva săptămâni sau dacă ai leșinat, contactează medicul: poate fi necesară ajustarea dozei sau a celorlalte medicamente antihipertensive.

Prin blocarea sistemului renină-angiotensină, candesartanul reduce eliminarea potasiului prin rinichi.

La majoritatea pacienților, această modificare este minoră, dar în anumite situații potasiul poate crește la valori periculoase (hiperkaliemie), cu risc de tulburări de ritm cardiac.

Riscul de hiperkaliemie este mai mare dacă:

• ai insuficiență renală sau insuficiență cardiacă
• iei diuretice care economisesc potasiu (de exemplu spironolactonă) sau suplimente de potasiu
• folosești înlocuitori de sare pe bază de clorură de potasiu
• iei frecvent antiinflamatoare nesteroidiene (ibuprofen, diclofenac), care afectează suplimentar rinichiul
• candesartanul este asociat cu un inhibitor ECA - combinație evitată astăzi tocmai din acest motiv

Hiperkaliemia poate fi silențioasă, dar uneori se manifestă prin slăbiciune musculară, furnicături sau palpitații. Diagnosticul se pune doar prin analize de sânge.

Funcția renală necesită aceeași atenție.

La pacienții cu stenoză de arteră renală, deshidratare severă sau insuficiență cardiacă avansată, blocarea angiotensinei II poate reduce filtrarea renală, cu creșterea creatininei.

De aceea, medicul recomandă de regulă analize de sânge (creatinină, eGFR, potasiu) înainte de începerea tratamentului, la 1-2 săptămâni după inițiere sau după creșterea dozei, apoi periodic, cel puțin anual.

În zilele cu vărsături, diaree sau febră însoțite de aport redus de lichide, întreabă medicul dacă este prudent să faci o pauză temporară - deshidratarea crește riscul renal.

Mulți pacienți ajung la candesartan după ce au încercat un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (IECA), precum enalapril, perindopril sau ramipril.

Aceste medicamente provoacă la aproximativ 5-10% dintre utilizatori o tuse seacă, persistentă și iritativă, cauzată de acumularea de bradikinină în căile respiratorii.

Candesartanul și ceilalți sartani acționează printr-un mecanism diferit: blochează direct receptorul angiotensinei II, fără să influențeze degradarea bradikininei.

De aceea, tusea apare la sartani la fel de rar ca la placebo, iar trecerea de la un IECA la candesartan rezolvă de obicei problema în câteva săptămâni.

Dacă tusea persistă mult timp după schimbarea tratamentului, este important să nu fie pusă automat pe seama medicamentelor - alte cauze (astm, reflux gastroesofagian, infecții respiratorii, fumat) trebuie evaluate de medic.

Un alt avantaj legat de același mecanism este riscul mai mic de angioedem - o umflare bruscă a feței, buzelor, limbii sau gâtului. La sartani, angioedemul este foarte rar, dar nu imposibil.

Dacă ai avut angioedem la un IECA, spune-i neapărat medicului înainte de a începe candesartan, deoarece se impune prudență.

Angioedemul este o urgență medicală: dacă observi umflarea feței sau a limbii ori ai dificultăți de respirație sau de înghițire, sună la 112.

Nu lua doza următoare și nu aștepta ca simptomele să treacă de la sine.

Candesartanul este contraindicat în trimestrele al doilea și al treilea de sarcină și nu este recomandat nici în primul trimestru.

Blocarea sistemului renină-angiotensină în a doua jumătate a sarcinii poate afecta grav rinichii fătului, poate reduce cantitatea de lichid amniotic (oligohidramnios) și poate întârzia osificarea craniului.

Au fost raportate insuficiență renală neonatală, hipotensiune la nou-născut și alte complicații serioase.

Din acest motiv:

• dacă plănuiești o sarcină, discută din timp cu medicul: tratamentul se înlocuiește de regulă înainte de concepție cu un antihipertensiv considerat sigur în sarcină (de exemplu metildopa sau labetalol, la recomandarea medicului)
• dacă descoperi că ești însărcinată în timpul tratamentului, nu intra în panică, dar contactează medicul cât mai repede; candesartanul se oprește, iar tratamentul se schimbă, de obicei fără consecințe dacă expunerea a fost scurtă și în primul trimestru
• folosește o metodă contraceptivă fiabilă dacă ești la vârstă fertilă și iei candesartan pe termen lung - subiect de discutat deschis la consultație

În timpul alăptării, candesartanul nu este recomandat, mai ales în primele luni de viață ale copilului, deoarece datele privind trecerea în laptele matern sunt limitate.

Medicul poate propune o alternativă cu profil mai bine documentat la mamele care alăptează.

Aceste reguli sunt valabile pentru întreaga clasă a sartanilor și pentru inhibitorii ECA, nu doar pentru candesartan.

Majoritatea efectelor secundare ale candesartanului sunt ușoare și trecătoare, dar unele situații cer o evaluare promptă.

Sună la 112 sau mergi la urgențe dacă apar:

• umflarea feței, buzelor, limbii sau gâtului, cu sau fără dificultăți de respirație (posibil angioedem)
• leșin sau stare de confuzie marcată
• palpitații severe însoțite de slăbiciune musculară accentuată (posibil semn de hiperkaliemie)

Contactează medicul în zilele următoare dacă:

• amețelile persistă peste 2-3 săptămâni sau se agravează
• valorile tensiunii măsurate acasă sunt constant sub limita discutată cu medicul
• urinezi vizibil mai puțin decât de obicei sau ai retenție de lichide nou apărută
• ai vărsături, diaree sau febră care durează mai mult de o zi - poate fi necesară o pauză temporară de tratament
• bănuiești orice altă reacție adversă legată de medicament

Nu întrerupe candesartanul pe cont propriu. Oprirea bruscă a unui antihipertensiv poate duce la creșterea tensiunii și, la pacienții cu insuficiență cardiacă, la agravarea bolii.

Orice modificare de doză se face împreună cu medicul.

La consultațiile de control, medicul reevaluează periodic tensiunea, analizele (potasiu, creatinină) și întregul tratament.

Reacțiile adverse suspectate pot fi raportate și direct către ANMDMR, prin sistemul național de farmacovigilență - aceste raportări contribuie la siguranța tuturor pacienților.